Gerard Butler se bate cu mutanţi
Norvegianul Tommy Wirkola, autorul lui Dead Snow, trebuie să rescrie şi să regizeze Afterburn, o adaptare a unei benzi desenate SF. Acţiunea din Afterburn se petrece într-un viitor în care exploziile solare au devastat Pământul. Gerard Butler (300, Gamer) este vânat pentru rolul principal, cel al unui "vânător de recompense" care caută artefacte din trecut pentru americanii bogaţi şi care trebuie să înfrunte alţi vânători de recompense, armate de rebeli, piraţi şi hoarde de mutanţi.
Emily Blunt vrea SF cu Tom Cruise
Actriţa britanică (pe care aţi văzut-o în The Adjustement Bureau) se află în negocieri pentru a juca alături de Cruise în All You Need Is Kill, un film SF de război realizat de Doug Liman (Jumper, Identitatea lui Bourne). În acest film, Tom Cruise va interpreta rolul unui soldat ucis în luptă care este reînviat zi de zi, în maniera Zilei Cârtiţei. Blunt o va juca pe Valkyrie One, unul dintre cei mai bun soldaţi ai omenirii. Până atunci, actriţa britanică va lucra din septembrie la Looper, un thriller cu călătorii în timp.

Încă un Harry Potter?
Pe site-ul lui J.K. Rowling, proaspăt relansat, celebra scriitoare a anunţat să lucrează nu la optulea roman cu vrăjitorul de la Hogwarts ci la o Enciclopedie Harry Potter pe care a promis-o de multă vreme fanilor. Încasările pe această carte vor fi donate în scopuri caritabile. Cât despre un nou roman, Rowling zice că nu are în plan aşa ceva, dar că nu exclude ideea în viitor.