Pagini

28 octombrie 2011

Cine e vinovat pentru ultimul ‘Indiana Jones’: tipul cu barba!

Nu e un secret, Indiana Jones si regatul craniului de cristal nu a fost deloc pe placul fanilor trepidantului arheolog aventurier. Si, cum filmele din serie au fost realizate in tandemul Spielberg (regie) si Lucas (scenariu), se pune intrebarea care dintre cei doi este mai vinovat de acest asa-zis esec. La trei ani de la premiera, Spielberg admite, intr-un interviu acordat revistei Empire Magazine, ca ceva a fost putred in regatul craniului de cristal si arata cu degetul spre responsabil.

Eu unul sunt multumit de acest film, se confeseaza Spielberg. Dar simpatizez cu oamenii carora nu le-a placut MacGuffin-ul (nota: termenul “tehnic” pentru obiectul care pune in miscare toata actiunea unui film, in cazul de fata craniul de cristal) pentru ca nici mie nu mi-a placut! Eu si George Lucas am avut multe discutii despre acest MacGuffin. Si nici n-am vrut ca in film sa apara extraterestri sau fiinte interdimensionale! Dar sunt loial bunului meu prieten si ,cand el scrie un scenariu in care crede, chiar daca eu nu cred, fac filmul asa cum si l-a imaginat George. Adaug tusele mele personale, aleg actorii, il filmez asa cum vreau eu dar, pentru mine, doar George inventeaza povestile lui Indiana Jones.
Dar Lucas nu poate fi responsabil pentru orice repros legat de ultimul Indiana Jones iar Steven Spielberg se declara “vinovat” pentru una dintre scenele cele mai blamate de fani.


Ce a scandalizat publicul cel mai mult a fost scena in care Indy scapa dintr-o explozie atomica ascuns intr-un frigider. Nu-l invinuiti pe George, ci pe mine pentru aceasta scena! A fost ideea mea tampita. Inainte, pentru o chestie exagerata, se spunea “sa sari peste rechin” (cu referire la Falci – n.r.), acum se spune “sa dai cu bomba atomica in frigider”. Sunt mandru ca am impus aceasta expresie in cultura populara!
In prezent, Lucas lucreaza la povestea pentru Indiana Jones 5 iar Spielberg este prezent pe ecrane cu Aventurile lui Tintin – Secretul Licornului.