Orson Wells si invazia martiana care nu a speriat pe nimeni

Stiti deja povestea: pe 30 octombrie 1938, viitorul geniu al cinematografului a realizat o adaptare radiofonica a romanului Razboiul lumilor de H. G. Wells atat de realista incat a reusit sa  bage groaza in americani. Adevarul este insa lejer diferit.


Relatarile despre isteria de masa declansata de adaptarea radiofonica a lui Wells este foarte exagerata arata BBC News.

Cei doi Wells: Herbert George si Orson

Romanul lui H.G. Wells a fost adaptat pentru postul de radio CBS intr-un episod special de Halloween al emisiunii pe care Orson Wells, pe atunci un tanar regizor in varsta de numai 23 de ani, o realiza impreuna cu compania sa de teatru, Mercury Theater.
Wells a avut o idee extrem de eficace: in loc sa respecte la litera romanul, el a mutat actiunea in prezentul anului 1938 si a prezentat piesa ca o succesiune de buletine de stiri care relatau “live” o presupusa invazie martiana.
Reactia publicului american a fost de-a dreptul isterica. Cum oamenii au auzit partial aceste buletine de stiri (ratand promo-urile care spunea clar ca este vorba de o dramatizare), in atmosfera de tensiune din acele zile premergatoare razboiului mondial, s-a creat un val urias de panica.
Foarte multi cetateni au sunat la politie, altii si-au parasit casele… iar ziarele au preluat imediat povestea scriind extensiv despre ea. Se pare ca, intr-o singura luna au aparut 12.500 de articole despre adaptarea radiofonica si impactul ei. Pana si Hitler ar fi pomenit despre ea drept “o dovada a decandentei si conditiei corupte a democratiei”.
In timp, imaginea despre aceasta panica a crescut pana la proportiile catastrofei umanitare prezentata in Razboiul lumilor regizat de Steven Spielberg.

Presa de vina!

Studiile ulterioare au aratat ca panica de Halloween din 1938 a fost exagerata de presa. Un savant de azi, psihologul Hadley Cantrill de la universitatea Princeton, a estimat ca 6 milioane de americani au ascultat dramatizarea prezentata de CBS si ca, dintre acestia, cam 1,2 milioane de ascultatori au fost “tulburati” sau “inspaimantati”. Ceea  ce nu inseamna automat o isterie de masa.

De fapt, ziarele si agentiile de presa au exagerat voit aceasta “panica”. Titlurile din zilele urmatoare descriau un efect de cosmar pentru o simpla emisiune radiofonica: “Ascultatorii s-au panicat, luand o piesa de teatru drept realitate” (New York Times), “Farsa radio ingrozeste intreaga natiune” (Chicago Herald and Examiner), "Statele Unite terorizate de martienii de la radio” (San Francisco Chronicle).
Presa scrisa a exagerat dintr-un motiv foarte simplu: pe vremea aceea, se credea ca radioul este cel mai mare inamic, cel care va ingropa ziarele (rol preluat astazi de internet). Si, in acele zile cand rau-famatul “yellow journalism” (jurnalismul senzationalist, de tip tabloid, fara dovezi) era norma, ziaristii au profitat pentru a arata, inca o data, “efectele negative” ale celui mai mare dusman al lor.
Multi editorialisti ai vremii nu s-au sfiit, de exemplu, sa propuna cenzurarea radioului. “Radioul  este tanar dar are responsabilitati de adult. Nu se poate controla nici pe el, nici materialele pe care le difuzeaza”, scria The New York Times.
Al Doilea Razboi Mondial a venit curand, cu motive reale de panica iar piesa lui Wells si efectele ei a intrat in legenda marelui regizor de unde nici un studiu ulterior nu o va sterge vreodata.