Pagini

17 aprilie 2012

Pe scurt: Stephen King, Neil Gaiman, Tolkien, mutanţi ucigaşi şi moartea repetată a lui Tom Cruise

Gerard Butler se bate cu mutanţi
Norvegianul Tommy Wirkola, autorul lui Dead Snow, trebuie să rescrie şi să regizeze Afterburn, o adaptare a unei benzi desenate SF. Acţiunea din Afterburn se petrece într-un viitor în care exploziile solare au devastat Pământul. Gerard Butler (300, Gamer) este vânat pentru rolul principal, cel al unui "vânător de recompense" care caută artefacte din trecut pentru americanii bogaţi şi care trebuie să înfrunte alţi vânători de recompense, armate de rebeli, piraţi şi hoarde de mutanţi.




Emily Blunt vrea SF cu Tom Cruise  
Actriţa britanică (pe care aţi văzut-o în The Adjustement Bureau) se află în negocieri pentru a juca alături de Cruise în All You Need Is Kill, un film SF de război realizat de Doug Liman (Jumper, Identitatea lui Bourne). În acest film, Tom Cruise va interpreta rolul unui soldat ucis în luptă care este reînviat zi de zi, în maniera Zilei Cârtiţei. Blunt o va juca pe Valkyrie One, unul dintre cei mai bun soldaţi ai omenirii. Până atunci, actriţa britanică va lucra din septembrie la Looper, un thriller cu călătorii în timp.

Încă un Harry Potter?
Pe site-ul lui J.K. Rowling, proaspăt relansat, celebra scriitoare a anunţat să lucrează nu la optulea roman cu vrăjitorul de la Hogwarts ci la o Enciclopedie Harry Potter pe care a promis-o de multă vreme fanilor. Încasările pe această carte vor fi donate în scopuri caritabile. Cât despre un nou roman, Rowling zice că nu are în plan aşa ceva, dar că nu exclude ideea în viitor.





Un film despre Tolkien şi C.S. Lewis
Filmul, aflat deocamdată numai în proiect, se numeşte The Lion Awakes şi va prezenta felul în care C.S. Lewis (Cronicile din Narnia) îl susţine pe bunul său prieten J.R.R. Tolkien pe parcursul scrierii trilogiei Stăpânul inelelor. În acelaşi timp, în contrapartidă, Tolkien îşi converteşte amicul ateu la catolicism. Un fragment de reală istorie literară pentru care producătorul Wernher Pramschufer se gândeşte să apeleze la staruri de prim rang precum Jude Law, Tom Hardy sau Henry Cavill. De asemenea, filmul ar trebui să fie bogat în efecte speciale care să prezinte Narnia şi Pământul de Mijloc. The Lion Awakes ar trebui să fie gata în vara lui 2013.

Noul roman al lui Neil Gaiman... 

... este deja terminat şi va fi - cum explică pe Twitter autorul său - "mai lung decât Coraline şi mai scurt decât Stardust".

Terry Gilliam visează încă la 'Semne bune' 

Mai precis, celebrul regizor nu încă a renunţat la planul său de a adapta excelentul roman scris în colaborare de Neil Gaiman şi Terry Pratchett. "Cum, în zilele noastre, nu se mai poate face film decât fie pentru un buget de sub 15 milioane, fie pentru ceva de peste 150 de milioane, eu am în lucru un proiect foarte scump. E bazat pe Good Omens / Semne bune, şi este în lucru de peste 12 ani. Cine ştie, poate i-a venit, în sfârşit, vremea!", spune Gilliam.
Adevărul este că numai cu câteva zile în urmă, Terry Jones, amicul lui Gilliam din vremurile lui Monty Pythons, a pomenit de realizarea unei mini-serii TV bazate pe faimosul roman.
În Semne bune, doi îngeri - unul bun, unul rău - îşi pun în cap să saboteze Apocalipsa răpindu-l pe nou-născutul Anticrist pentru a-l creşte ca un tânăr normal şi de treabă. Pe vremuri, Gilliam se gândea la Robin Williams pentru rolul îngerului Arziphale şi la Johnny Depp pentru cel al demonului Crowley.
 

 

Stephen King se întoarce la ce ştie el mai bine
...adică la horror-ul pur şi dur pe care îl practica la începutul carierei sale de scriitor. Într-un interviu foarte lung pentru Sunday Times (interviu realizat de confratele Neil Gaiman!), The King of Horror a dezvăluit faptul că lucrează la un roman, Joyland, pe care îl descrie foarte simplu: "un ucigaş în serie într-un parc de distracţii". Mai mult, King spune că, în caz că va muri, romanul ar putea fi terminat de fiul său şi de romancierul Joe Hill, al cărui stil "este greu de distins de al meu". Până atunci, King va publica alte două cărţi - The Wind Through the Keyhole, un nou volum din seria Dark Tower, la sfârşitul lui aprilie, şi Dr. Sleep, în 2013, o continuare la Shinning.