Ce legatura ar putea
exista intre un pasnic profesor de la Oxford si crimele petrecute in
Scandinavia? Dar intre 9/11 si Asimov, sau dintre Matrix, Scream si
crime sangeroase? Aflati citind articolul urmator.
S-a spus ca, in timp ce
isi scria manifestul politic cu gloante, asasinul norvegian Anders
Behring Brevik asculta coloana sonora a trilogiei Stapanul inelelor
pe iPod, ca nu cumva tipetele victimelor sa il faca sa renunte la
maratonul lui ucigas. Din informatiile date de tabloide, se pare ca
ziaristii fac o confuzie, din moment ce il citeaza pe Brevik laudand
melodia „Lux Aeterna” a lui Clint Mansell, folosita din plin pe
coloana sonora de la Requiem for a Dream si DOAR intr-un trailer
pentru al doilea episod din Lord of the Rings, Cele doua turnuri.
Dincolo de asta, nu ar fi
exclus ca Brevik, la fel ca alte milioane si milioane de pamanteni,
sa fi fost un fan, atat al cartii lui Tolkien cat si al filmului lui
Peter Jackson. Sau macar al coloanei sonore semnate de Howard Shore.
La urma urmei, ca scandinav, Brevik a fost crescut, cu siguranta, cu
sagas si povesti despre elfi si vikingi.
Dar poate fi facuta o
legatura intre opera lui Tolkien si ceea ce s-a intamplat in
Norvegia? Este saga profesorului de la Oxford sau macar muzica
trilogiei „plina de inspiratie si care trezeste in tine o furie
arzatoare“, cum zice Brevik? Ar trebui sa fii cu adevarat rauvoitor
pentru a face asemenea legaturi. Si totusi...
Tolkien si nazistii
Nu putini au fost aceia
care au tras concluzia ca in trilogia „Stapanul inelelor”,
John Ronald Reuel Tolkien a strecurat multe din ideile sale despre cele doua razboaie
mondiale si ca lupta elfilor si hobbitilor cu Sauron poate fi citita
si in cheie politica. Toti acestia nu au avut cunostiinta sau au
dorit sa ignore faptul ca Tolkien, chiar din prefata, a subliniat ca
„Stapanul inelelor” nu este o alegorie si ca el, unul, cam
detesta alegoriile.
 |
| Tolkien, un creator de mitologii care se ferea de alegorie |
De asemenea, au existat
rauvoitori care sa remarce oarece aluzii rasiale in trilogie, sau o
oarecare glorificare a unei civilizatii nordice si vestice, in
conflict cu barbarii inchisi la culoare din Sud si Est.
Ce credea Tolkien despre
toate acestea in general si despre nazisti in particular pot fi
desprinse macar dintr-o scrisoare datata 25 iulie 1938. La vremea
respectiva, o editura din Germania nazista, Rütten & Loening
Verlag, isi exprimase dorinta de a publica „Hobbitul” si, conform
obiceiului epocii, ceruse detalii despre ascendenta autorului.
„Daca inteleg bine ca
dumneavoastra vreti sa aflati daca am origini evreiesti, nu pot decat
sa va spun ca regret ca NU am stramosi apartinand acestui neam atat
de talentat”, raspundea Tolkien editorilor germani. „Nu pot,
totusi, sa nu ma abtin sa comentez faptul ca, daca astfel de
intrebari impertinente si irelevante vor deveni o regula in
chestiunile literare, atunci nu e departe vreme cand un nume german
nu va mai fi un motiv de mandrie”.
Scurt si cuprinzator.
Din bezna black metal
Si totusi, elemente ale
operei lui Tolkien aveau sa isi faca loc intr-o ideologie extrema,
scornita din creierii infierbantati ai unui individ sortit unei
triste celebritati.
Mai putina lume stie ca,
in urma cu exact 20 de ani, linistita Norvegia era tulburata de un
alt val de teroare. La vremea respectiva, grupuri de tineri
norvegieni creau o forma extrema a muzicii heavy metal, ce avea sa se
constituie, muzical vorbind, intr-un a doua etapa in evolutia genului
numit black metal. Ce-i diferentia fata de exponentii „primului
val” era tocmai abordarea muzicala extrema, aderenta la principii
sataniste violente, sustinerea ideii unui „revival” al vechii
culturi nordice si, deseori, apropierea de idei politice extremiste,
atat de dreapta cat si de stanga. O filosofie de viata nihilista, a
unor personaje cu mintea in alta univers dar dispuse sa-si puna
ideile in practica.
Acest grup de muzicieni
(din care faceau parte membrii unor formatii astazi cunoscute precum
Emperor, Mayhem, Darkthrone, Immortal, etc.) se unise in jurul
personalitatii magnetice a lui Øystein Aarseth, lider al trupei
Mayhem, cunoscut sub numele de scena Euronymous. Lucrurile incep sa
devina din ce in ce mai nesanatoase dupa ce Varg Vikernes, un suedez
in varsta de 20 de ani, se alatura grupului cu tot arsenalul lui de
idei bizare, amestec de satanism, ura fata de crestinism si ideologie
de dreapta.
In scurta vreme, Norvegia
cunoaste un cosmar „black metal style”: zeci de biserici
incendiate (printre care capele seculare), violente, cateva crime.
Punctul culminant este atins in 1993, cand Vikernes il ucide cu
salbaticie pe Euronymous si ajunge dupa gratii.
Toata povestea aceasta,
complet adevarata, ar putea constitui subiectul unui horror
terifiant. A fost descrisa in cartea „Lords of Chaos” (ce va fi
transformata in curand in film). Puteti citi mai multe despre ea aici sau, daca doriti sa aprofundati, puteti urmari mai jos
documentarul Until The Light Takes Us, dedicat subculturii black
metal norvegiene.
 |
| Orcul Varg Vikernes - al carui nume real este Kristian - pregatit de cruciada |
Afaceri orcesti
Bizar personaj acest Varg
Vikernes. Vlastar al unei familii de conditie buna, era la 20 de ani
un tanar in al carei minte se condensase un amalgam de satanism,
nihilism, refuz al lumii moderne, si vechi paganism nordic. Un
paganism caruia Vikernes ii dadea o coloratura evident rasista.
Ce ne intereseaza aici
este insa faptul ca, in tot acest haos cu potentia exploziv, Vikernes
inserase idei extrase din opera lui Tolkien, mai precis din acea
parte dedicata orcilor si lui Sauron de Mordor. Pseudonimul artistic
(mai degraba „nom de guerre”) ales de Vikernes era Count
Grishnackh, dupa orcul cu acelasi nume din „Cele doua turnuri”,
trupa sa (al carei unic component era) se numeste Burzum, cuvant
care, in „Graiul Negru” din Mordor inseamna „bezna”.
Vikernes fusese fascinat
de „Stapanul inelelor” in copilarie. Ani mai tarziu, in
inchisoare, interpreta cartea din punctul sau de vedere, intr-un eseu
publicat pe site-ul Burzm. „Astazi, nu vedem lumina din simplul
motiv ca am inchis ochii si refuzam sa ii deschidem numai fiindca
niste idolatri asiatici si scarbosii lor lachei europeni ne spun sa
n-o facem. Trezeste-te, Europa!”, scria Vikernes la finalul eseului
sau despre Tolkien.
Scream, baby, scream!
Unor persoane
dezechilibrate, orice opera artistica le poate da idei dintre cele
mai nefaste. De exemplu, se spune ca romanul favorit al lui Charles
Manson, cel vinovat de asasinarea sotiei lui Roman Polanski si a
prietenilor ei, era „Strain in tara straina” al lui Robert
Heinlein, povestea unui mesia hippy venit de pe Marte pentru a
inspira o revolutie pasnica pe Pamant.
Ce te faci insa cand ai un
film precum Scream, in care autorul, Wes Craven, vorbeste chiar
despre dezaxati ce, imitand personajele filmelor de groaza, comit un
val sangeros de crime? Un scenariu mult mai realist decat povestile
cu elfi si care, era de asteptat, a dat idei funeste unora.
Intr-un dosar dedicat
violentei, revista Science ete Vie Junior, amintea cazurile unor
tineri francezi de 15 ani, Julien si Vincent, care si-au asasinat
prietena, respectiv parintii, inspirati de filmul lor favorit Scream
3, deghizati in costumul purtat, pe marile ecrane, de asasinul din
film. Un an mai devreme, alti doi tineri, si ei fani Scream, erau
judecati la Los Angeles, pentru crime de aceeasi natura.
Evident, o astfel de
situatie starneste din nou vechea discutie despre cat de nefasta este
violenta filmelor sau a jocurilor, disputa care nu a putut inca fi
transata in mod definitv si care, in niciun caz, nu poate arunca pe
artisti si opera lor responsabilitatea unor fapte comise de persoane
iresponsabile.
Asasinii Matrix
Va aduceti aminte de
perechea de lunetisti care, imediat dupa 9/11, a terorizat orasul
american Washington? Vinovati de cele moartea celor 10 victime (si de
ranirea altora) s-au dovedit a fi doi barbati de culoare, John Allen
Muhammad si complicele sau minor, Lee Boyd Malvo. Aflat in celula in
care va sta toata viata, Malvo a emis mai multe mesaje confuze in
care amesteca pe Osama sau Saddam cu personaje din celebrul Matrix.
„Eliberati-va de Matrix!”, delira tanarul asasin.
Primul Matrix, scris si
regizat de fratii Wachowski, este un film teribil de subversiv in
mesajul sau. Nu e de mirare ca a avut o influenta uriasa asupra unor
persoane cu un psihic fragil. O serie de crime petrecute in SUA a
aratat ca unii, la fel ca in film, nu au mai reusit sa distinga intre
real si virtual. Un tanar de 19 ani din Virginia, Josh Cooke, obsedat
de Neo, si-a ucis parintii in 2003. Ceva mai tarziu, in acelasi an, o
alta femeie de 37 de ani isi asasina proprietareasa la fel ca un
tanar din San Francisco, in 2000, care credea ca „este absorbit in
Matrix”.
Sigura legatura intre toti
acestia: o minte tulburata careia ideea ca traim intr-o iluzie creata
de masini i-a dat branciul final peste marginea prapastiei.
Fundatia lui bin Laden
 |
| Isaac Asimov, un scriitor pasnic |
Imediat dupa atacurile
teroriste de la 11 septembrie, in 2002, a inceput sa circule un zvon
interesant: un savant rus, Dmitri Gusev, sustinea nici mai mult nici
mai putin ca celebra al-Qaida a lui Osama bin Laden se inspirase din
ciclul „Fundatia” scris de pasnicul Isaac Asimov. Convingerea lui
Gusev se baza pe afirmatia ca celebra trilogie a lui Asimov fusese
publicata in araba sub titlul „al-Qaeda”, termen care, dupa o
analiza lingvistica, nu putea insemna – spune rusul – decat
„fundatie”.
Odata aruncata piatra,
multi au gasit asemanari (vagi) intre povestea scrisa de Asimov si
evenimentele de la 11 septembrie: lupta cu un imperiu aflat aproape
de colaps, un lider care transmite mesaje filmate discipolilor sai,
etc. Nimic foarte consistent insa. Mai multe asemanari intre
teroristii arabi si SF ar putea fi gasite insa in Dune.
Adevarul este ca Osama, ca
orice tanar arab bogat, a stat in anii '70 in cosmopolitul Beirut,
unde a cunoscut din plin o lume in care obiceiurile occidentale nu
erau necunoscute si unde ar fi putut citi cartea lui Asimov in
engleza. In ce priveste literatura SF publicata in tarile arabe, un
articol din The Guardian, citand Indexul UNESCO al traducerilor,
arata ca aparusera dupa 1972 numai doua volume de SF contemporan: o
carte de Ray Bradbury in Kuweit si un roman de Colin Wilson in Irak,
in 1988. "Fundatia" lui Asimov, da, aparuse o editie inainte de 1972,
dar nu mai fusese retiparita; va dati seama, autorul ei era evreu de
origine!
La urma urmei, daca Osama
a citit cartea lui Asimov, inseamna ca nu a priceput mare lucru din
ea. Ar fi trebuit sa isi aduca aminte ce spunea Salvor Hardin, cel
mai mare conducator al micutii Fundatii: „violenta este ultimul
refugiu al incompetentului!”.
