Specialiștii estimează că Jocurile foamei ar putea avea un succes record încă din primul week-end pe marile ecrane. Se vorbeşte de încasări de 82-115 milioane de dolari iar interesul publicului pare a fi cam la aceeaşi cotă cu interesul pentru The Dark Knight. Site/ul Fandango, care vinde bilete online la filme în SUA, a raportat că deja nu mai sunt bilete pentru peste 2.000 de cinematografe, mai mult decât în cazul ultimului Twilight.
Al doilea film din seria Percy Jackson şi Olimpienii, Sea of Monsters, începe să semene tot mai mult cu o reuniune Buffy, spaima vampirilor. Asta fiindcă în acest film îşi vor face apariţia Nathan Fillion (căpitanul navei din Firefly și fost duşman al lui Buffy - foto) în rolul zeului Hermes şi Anthony Stewart Head, mentorul ucigaşei de vampiri, în rolul centaurului Chiron. Percy Jackson and the Sea of Monsters va avea premiera în 2013.
Regizorul lui Chronicle, Josh Trank, lucrează în prezent la The Red Star, o adaptare a unui roman grafic a cărui acţiune se petrece într-o Uniune Sovietică dintr-un viitor alternativ în care tehnologia futuristă se combină cu elemente magice. Eroul principal este un soldat din Flota Roşie care se opune unui fost lider ce domneşte în Rusia.
Iar noua tovarăşă de aventuri a lui Doctor Who este...

... actriţa Jenna-Louise Coleman, din soap-ul britanic Emmerdale. Ea va lua locul roşcatei Amy Pond şi a soţului ei Rory în viitorul sezon al longevivului serial SF britanic. Noua asistentă a celui de al 11-lea Dr. Who are 25 de ani, se declară fană a serialului şi va intra în pâine în timpul tradiţionalului episod de Crăciun. Cât despre Amy şi Rory, aceştia ar putea să moară - dă de înţeles Stephen Moffat, "şeful" serialului - într-o nouă întâlnire cu siniştrii Îngeri de piatră.
Christopher Nolan a prezentat şefilor de la Warner Bros un prim montaj al mult-aşteptatului Dark Knight Rises, ultimul capitol în saga lui Batman. Sursele lui The Hollywood Reporter nu ştiu ce părere au avut aceştia de film însă e clar că Nolan şi-a luat o marjă serioasă de timp pentru efentuale modificări şi "reglaje fine".
Legendary Pictures a cumpărat Slayer, un scenariu fantasy de Martin Helgeland, fiul lui Brian Helgeland (LA Confidential). În Slayer, personajul principal este un doctor din zilele noastre care descoperă că tată său a fost, în realitate, un ucigaş modern de dragoni.
Rob Corddry şi Leslie Bibb (Midnight Meat Train, Iron Man 2) vor juca în comedia horror Hell Baby, în care un bărbat şi soţia lui însărcinată ce locuiesc într-o casă bântuită cheamă în ajutor o echipă de exorcişti de la Vatican pentru a opri naşterea unui copil demonic.